Revărsare

În fiecare zi ne întâlnim, în fiecare zi în ultimii mulți ani. Nici nu știu când am cunoscut-o prima dată, eram atât de mică și mi-a displacut inițial, era inutilă în ochii mei de copil, o detestam că le provoca celorlalți durere, iar mie furie. Apoi am început să ne vedem mai des, am ajuns să o cunosc din ce în ce mai bine, să mă recunoască , să mă salute și, în final, m-a invitat să ăi fiu colegă. Am fost mândră inițial, îi admirasem singurătatea și tăria dintotdeauna, dar apoi… Deși știu că e singura mai dedicată muncii sale decât mine, o văd atât de des și nu pot să nu.. mă satur. Oricât aș învăța și citi, anii ei de experiență nu pot fi ajunși și mă încruntă cât de insignifiante sunt eforturile mele. Uneori mă întreb dacă mă lasă să câștig dinadins. Sau dacă al treilea jucător este de fapt cel norocos, ”norocul începătorului” îi zic toți.

Nu știu dacă este supărare, de fapt, sau doar revărsarea pustietății și liniștii care se așază de fiecare dată după. Nu e ca și cum trupul nu mai e acolo, lângă tine, cum a fost și mai devreme, dar… Ai fi putut să lupți mai mult pentru ce a avut acest trup mai de preț și… Tot nu ai reușit!

Au fost flăcări puternice, plânse de cei care încearcă să lichefieze și să reproducă toată căldura primită de la ele. Și le-ai văzut? Nu le-ai văzut!

Dar acele clinchete micuțe, văpăi firave, mă înfioară cum ele, care nu au reușit să depășească haloul mulțimii, reușesc să ardă interiorul meu, al meu și al lor, celor puțini care s-au bucurat de învelișul său.

Și fumul – fumul rămâne în aer, e purtat de curenți încet și dus departe, în locurile prin care a fost sau prin care ar fi vrut să ajungă, la cei pe care i-a cunoscut, sau la cei pe care ar fi vrut sau trebuit să îi întâlnească. Dar moleculele inspirate – nu, ele rămân, în gingăția lor, dar păstrate de greutatea dorinței de a nu vă despărți, în căile tale respiratorii, absorbindu-se în fiecare zi, infuzie continuă, hrană necesară memoriei. Pe măsură ce pulberea se termină, celulele memoriei încep să dispară, iar amintirea devine translucidă, detaliile se fărâmițează, putrezesc și se transformă în hrană pentru alte amintiri. Astfel vechea amintire dispare, dar rămâne în distorsiunea amintirilor mai noi.

Așa, firul subțire de lumină, dar și focul puternic, reușesc să se descompună în același infinit de microamintiri recombinate.

Ți le vei aminti pe toate, imagini, trăiri, le vei împacheta și vor forma un singur colaj imperfect potrivit. Claj unic, pe care nimeni nu îl va recunoaște, nu vei avea cu cine să împărtășești realitatea sa, ci doar irealul. Dar va fi real pentru tine.

Real și… Viu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s